Povești rusești de Crăciun
Dincolo de "magia" Disney și tirul care vestește venirea sărbătorilor.
O mare parte dintre noi, cei care trăim în timpul acesta, ne este puțin mai dificil să căutăm și să ne regăsim așezarea în liniștea sărbătorilor de iarnă.
Viața ultimilor zece-cincisprezece ani este una încărcată de stimuli, care în loc să genereze trăiri, ne creează mecanisme sociale de consum și de epuizare, pe mai multe planuri.
Iarna, pentru noi toți este un moment intens, în care retrăim momentele de bucurie ale copilăriei.
Dacă ar fi să dezvelim foiță cu foiță momentele care îmbracă sărbătorile de iarnă, am rămâne cu timpul în care ne-am regăsit cu ai noștri și cu deficitul de bilă(vorba reclamei).
De ce simțim în ființa noastră din ce în ce mai des un gol ? deși intensificăm toate căutările noastre mai ales în preajma Crăciunului. E o senzație ca o golire, epuizare, în loc să fie o regăsire.
În cartea sa, Mitul eternei reîntoarceri, Mircea Eliade oferă o perspectivă mitologică asupra societăților arhaice, care se opune unui timp istoric specific și este caracterizată de nostalgia revenirii la perioada mitologică.
Ei bine, noi, cei de acum, către ce revenire să ne îndreptăm ?!
Rafturile magazinelor ne îndeamnă cu două luni înainte de vreme, mai degrabă să devorăm Crăciunul, decât să-l trăim.
Știm cu certitudine că se apropie Crăciunul când apare reclama cu tirul impodobit cu becuri și începe să ruleze iarăși Singur acasă. Suntem niște romantici incurabili. Oare asta este tot ?
Cartea Povești rusești de Crăciun vine să recreeze o anumită atmosferă, o mireasmă de ceară și tămâie, o sensibilitate aparte, o căldură care mângâie chiar și în cele mai dezolante situații, un duh nelegalist, dar mai presus de toate o speranță dată de promisiunea vieții veșnice în Hristos.
Conținutul poveștilor vine dintr-un alt timp al Rusiei, un timp cu un duh despre care nu se dorește a se vorbi. Este timpul de dinainte de 1917, înainte de apariția comunismului.
Forța scriitorilor ruși, despre care cineva spunea că, spre deosebire de toți ceilalți scriitori, nu par legați de pământesc, nu constă neapărat în vreun dat genetic sau rasial, cât în iradierea uneori discretă, alteori frontală, dar mereu prezentă a Bisericii.
Fie că e vorba de un autor ca Dostoievski, aflat mereu pe calea pocăinței, fie de Tolstoi, anatemizat, dar care moare la poarta mănăstirii Optina, de un Leskov, familiarizat în detaliu cu ritualurile și viața Bisericii, de un Cehov, cântăreț în copilărie la strană, de martiri ortodocși ca Nikiforov-Volgin sau Evgheny Pogozhev, scriitorii ruși rămân într-un dialog constant cu Biserica, chiar și în situațiile regretabile când nu se mai consideră fiii ei.
Coperta are ca ilustrație un detaliu dintr-o pictură, „Maslenitsa”, de Boris Kustodiev (mai jos și cu un autoportret). Pictorul a realizat acest tablou și multe altele la fel de luminoase și vesele din scaunul cu rotile, el fiind paralizat.
Cartea de față, adresată atât părinților cât și copiilor, își propune să ilustreze atât capodoperele rusești ale genului, cât și această legătură oarecum tainică dintre cultura rusă și duhul ortodox.
https://contramundum.ro/produs/povestiri-rusesti-de-craciun-antologie